Doar ce am aflat ca s-a produs inca un cutremur in judetul Galati, chiar in zona recent afectata de inundatii. Bun, n-ar nici o legatura cutremurul cu inundatiile, dar totusi, de ce acolo? Zic asta pentru ca in ultima saptamana s-au produs 7 astfel de cutremure, ce-i drept nu de intensitate prea mare. Informatii despre cutremure puteti vedea in imaginea atasata.Valorile au fost cuprinse intre 2.8 si 3.9 grade. Poate nu-i mult, vor zice unii, dar aceste cutremure au o particularitate: sunt de suprafata. Adica s-au produs la adancimi de 5-10 km. Iar local, in satele din apropiere, aceste cutremure se simt destul de bine si chiar au inceput sa produca pagube. Casele au inceput sa crape iar daca cutremurele nu inceteaza nu stiu care va fi deznodamantul. Repet, chiar daca intensitatea pare mica, faptul ca s-au produs la suprafata este foarte important. E ca si cum ai amorsa o grenada: daca o arunci la 100 de metri nu patesti nimic, in schimb daca o arunci la 5 metri s-ar putea sa suferi. La fel, cutremurele din Vrancea se produc la peste 100 km adancime, acestea fiind si cele mai grave din istoria noastra. Cele din Galati s-au produs la o adancime de doar 5 km. In fond e vorba de energie disipata prin undele seismice propagate prin sol. Cu cat esti mai aproape de locul producerii cu atat simti mai mult. Ideea e ca astfel de cutremure de suprafata sunt de obicei mici ca intensitate, dar mai dese. De data aceasta se pare ca au crescut in intensitate si produc teama in randul localnicilor. Pana acum nu-i grav, dar nimeni nu poate raspunde cat vor mai tine.
Au inceput aia exploatarile in zona de aia apar cutremurele.
RăspundețiȘtergere