Acum mai multe zile am fost martorul unui eveniment rar, si anume politia sa-si faca datoria. Ma refer desigur la politia locala, fosta comunitara. Poate ca multi dintre voi nu ma aproba, dar eu consider ca si-au facut treaba, desi sunt constient ca oricine o poate pati. Intr-una din cele mai aglomerate intersectii din Bucuresti, la Piata Romana, un individ imbracat ca cei din poza alaturata a rupt-o la fuga pe strada dupa un smecheras care trecuse strada pe rosu si nu s-a oprit la semnele politistului care dirija circulatia.
Vreau sa mentionez ca intersectia respectiva este una din cele mai ciudate din Bucuresti, in sensul ca pietonii care circula dinspre "coloane" spre ASE au mult de asteptat, iar multi dintre ei prefera sa treaca neregulamentar. De obicei se trece in grup iar politistii din intersectie (cei de la circulatie) nu prea zic nimic. De data aceasta smecherasul era singur, asa ca politistul de la circulatie a strigat dupa el. Nu a fugit, in schimb a facut-o un coleg al sau de la politia locala care se afla intr-o duba din apropiere. Asa ca "infractorul" a primit bine meritata amenda.
Sfatul meu este ca atunci cand mai treceti pe rosu in preajma politiei sa va pregatiti sprintul ca nu se stie in ce moment o sa alergati suta de metri in cateva secunde, asta daca nu vreti sa platiti amenda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru a comenta puteti alege optiunea: Nume/AdresaURL