Am vizitat noul Puma Mega Outlet situat pe bulevardul Magheru din Bucuresti. Mai exact, locatia este vis-a-vis de cinematograful Patria, pe partea cu hotel Lido. Iar daca vreti si mai exact, este situat in spatiul unde era magazinul Diverta. Programul magazinului este de luni pana sambata intre orele 10 - 21, in timp ce duminica este inchis. Durata de functionare a magazinului este intre 17 iunie si 17 iulie, 2011. In comparatie cu acest bazar, mega outletul Puma arata mult mai decent, desi ambele fac parte din aceeasi categorie de magazine: deschis pentru o luna, cel mult doua, cu preturi foarte reduse.
Inca de la intrare te surprinde atmosfera destul de placuta: muzica ambientala si cateva ventilatoare in loc de aer conditionat. Sunt bine venite in zilele caniculare din aceasta perioada. Produsele sunt bine organizate pe categorii si impachetate in cutii asezate cu grija unele peste altele. Desi pare un magazin simplu si foarte modest am remarcat ca este curat si aerisit. In plus are si dotarile necesare: oglinzi si mini bancute pe care te poti aseza pentru a proba ceva in liniste.
Produsele pe care le-am gasit in acest mega outlet Puma erau destul de noi si aveau un aspect ingrijit. Preturile erau pe gustul fiecaruia. Existau si produse mai ieftine, de obicei cele la oferte, dar se gaseau si produse mai scumpe de o calitate superioara. Astfel, un tricou la oferta costa cam 30-40 de lei, insa unul de calitate gaseai pe la 59 lei. Va spun ca meritau. Pantofii sport erau la oferta cu 99 lei insa mi-au atras atentia cateva modele la 120 lei pe care le vazusem in alte magazine la un pret aproape dublu. Am vazut rucsacuri foarte bune pe la 80-90 de lei desi existau si unele mai ieftine dar care, dupa parerea mea, nu meritau a fi cumparate. Am mai vazut si alte produse: bluze, geci, treninguri, borsete, genti sau papuci de plaja, insa nu le-am retinut la toate preturile pentru ca nu m-au interesat in mod deosebit. De asemenea am remarcat o colectie destinata suporterilor echipei Rapid: echipament de fotbal in culoarea visiniu dar regret ca nu am urmarit preturile.
In concluzie, daca vreti sa va innoiti garderoba recomand acest mega outlet Puma pentru faptul ca este ingrijit si dispune de o gama diversificata de produse la preturile rezonabile. Chiar daca unele preturi sunt ceva mai mari se situeaza sub nivelul celor practicate in alte magazine Puma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru a comenta puteti alege optiunea: Nume/AdresaURL