28 ianuarie 2012

Cum trebuie sa privesti problema?

Incep cu o mica poveste, care e posibil sa fie adevarata. Am auzit-o la un curs de management, de la o persoana remarcabila. Aceasta persoana era chiar lectorul cursului, un francez hazliu dar cu o experienta bogata. Cu mana pe inima o spun, chiar am ramas cu "ceva" de la acel curs.

Revin la poveste. In incinta unei fabrici are loc un accident de bicicleta. Terenul fabricii este imens, de la poarta fabricii si pana la uzina sunt aproape 3 km. Unul din angajati venea intr-o dimineata cu bicicleta cand a avut loc incidentul. Acesta s-a ales cu piciorul rupt si cateva saptamani de spitalizare. Conducerea firmei decide ca astfel de situatii nu trebuie sa mai existe, deci sunt necesare cateva masuri de siguranta. La prima vedere, cea mai buna solutie este interzicerea angajatilor sa mai vina pe bicicleta si sa foloseasca mijloacele de transport ale firmei. Doar ca la o analiza amanuntita, se descopera ca angajatul a cazut cu bicicleta din cauza unei pete de ulei, lasate de un camion. Angajatul a observat pata de ulei prea tarziu, a franat, doar ca bicicleta a derapat si a iesit de pe strada. Masura luata de conducere: interzicerea camioanelor pe drumul de acces principal.

Da, stiu, putea sa ocoleasca pata de ulei. Doar ca ideea de baza este alta. Atunci cand ai o problema trebuie sa elimini cauza, nu efectul.  Si nici sa propui solutii alternative pentru a diminua efectele negative. Punct! Elimini cauza!

Problema pe care o avem este legata de inzapezirea masinilor din ultimele zile. Au ajuns muierile si smecherii sa se planga ca nu pot iesi din masina sa mearga cativa kilometri pentru a se salva. Da, imbracati sumar cu pantofi, tenisi si camasi, iar femeile in fuste si bluze mulate, urla dupa ajutor ca e vina autoritatilor. Si sunt incredibili de multi. E inutil sa comentez a cui este vina dar pot sa propun solutia.

La primul fulg de nea, mai ales daca exista avertismente de cod portocaliu, sa fie blocat accesul masinilor la iesirea din oras. Cei care ies trebuie sa faca dovada ca au cel putin 2 litri de apa de persoana, mancare, patura, haine de iarna si o lopata. Iar rezervorul masinii sa fie (cel putin) la 75% din capacitate. Tirurile stationeaza obligatoriu, pentru ca acestea sunt cel mai greu de urnit de pe sosea atunci cand se impotmolesc. De altfel, aceste masuri trebuie sa le ia orice sofer care are putin creier, nu sa-i spuna poltia ce sa faca.

In felul acesta am rezolvat cauzele ce duc la dramele prezentate la televizor. Nu moare nimeni pentru ca sunt bine imbracati, au apa si mancare pentru cateva zile, iar la terminarea viscolului se pot elibera singuri cu lopata din dotare. Sau pot da o mana de ajutor salvatorilor, nu sa caste gura si sa astepte sa fie deblocati.

Asa am eliminat incompetenta autoritatilor, numarul mic de utilaje de dezapezire, lipsa de reactie a nu stiu carei persoane si alte costuri necesare in operatiunile de salvare. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru a comenta puteti alege optiunea: Nume/AdresaURL