04 iunie 2013

Cum ne afecteaza protestele din Turcia

Nu are sens sa ma gandesc cine are dreptate sau cine e vinovat pentru protestele din Turcia. Nici noi romanii nu stam mai bine. Am avut proteste de-a lungul timpului, ultimul chiar acum doi ani generat de Base cu demiterea lui Raed Arafat, si nu stiu daca a fost pedepsit cineva. Nu are rost sa merg si mai departe, la mineriade sau la revolutia din '89. Si cum nu sunt expert in geopolitica nu pot sa analizez evenimentele actuale din Turcia. Stiu doar ca si acolo, la fel ca in Romania, lucrurile sunt putrede si existe interese oculte, mult mai mari decat la noi. Mai mult exista tensiuni pe toate planurile: culturale, politice, geostrategice s.a.m.d. In schimb pot sa analizez efectele protestelor din Turcia asupra Romaniei, pentru ca exista asa ceva chiar daca multi dintre voi nu ar crede.

Incep cu cateva lucruri simple. Majoritatea fructelor si legumelor de pe piata romaneasca provin din Turcia.  Daca apar probleme la ei, atunci vor fi probleme si la noi. Citisem undeva ca Turcia ar fi unul din cei mai importanti parteneri comerciali ai tarii noastre: noi importam de la ei si invers. Prin urmare, suntem in mod direct afectati, cel putin in privinta schimburilor comerciale. Asadar, in viitorul apropiat e foarte posibil sa vedem ceva scumpiri in lant la fructe si legume.

Bun, pe langa asta mai adaug ca si oamenii de afeceri din cele doua tari se pun la adapost in eventualitatea unei crize in Turcia. O criza poate fi atat politica cat si economica, sau cel mai grav militara. Dar oricum ar fi, nu este de neglijat. Prin urmare au loc schimburi valutare iar cursul leu-euro are de suferit. Ceea ce s-a si intamplat. Leul s-a depreciat puternic in fata euro desi pana acum cateva zile eram obisnuiti cu fluctuatii minore, ba in sus ba in jos. Ei bine, acum leul s-a prabusit foarte mult si e posibil sa continue tot asa. La fel s-a intamplat si cu lira turceasca care s-a depreciat mult in raport cu euro si dolar. Iar valutele din zona, inclusiv leul, au pastrat acelasi trend, acela de a se deprecia. Acest fapt nu e in totalitate generat de conflictele din Turcia, dar sunt convins ca reprezinta un procent semnificativ.

Prin urmare e lesne de inteles ca astfel de incidente genereaza de fiecare data astfel de probleme. Criza din Grecia a generat astfel de probleme, la fel se intampla si acum. Poate nu la acelasi nivel, dar se intampla. Si e logic sa fie asa. Ganditi-va ca sunteti un om de afaceri cu interese si relatii in zona Turciei, foarte apropiat regimului de acolo. Cand vedeti ca lucrurile incep sa degenereze e foarte probabil sa va ganditi ca afacerile voastre nu vor mai merge atat de bine, mai ales daca erati favorizati de regimul actual. Prin urmare va restrangeti activitatea si va creati rezerve in valuta pentru a acoperi eventuale pierderi. Exact asta se intampla acum. Asta s-a intamplat si la noi pe cand cu suspendarea lui Basescu si venirea USL-ului la putere, cursul leu-euro o luase razna. Dupa aceea s-a calmat. Dar la inceput mereu exista o temere, mai ales ca exista si speculanti care incerca sa profite de astfel de momente.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru a comenta puteti alege optiunea: Nume/AdresaURL