Nu te uita ce este in jurul tau, mergi inainte!

Ii intalnesti la tot pasul. Sunt usor de recunoscut si mereu ne lovim de ei. La propriu. Mergi pe strada si iti sar ca iepurii in fata. Il vezi dar nu te astepti sa faca o miscare brusca. Unii se invart in loc, altii vorbesc la telefon sau asculta muzica in timp ce restul vizeaza cu ochii deschisi. Inevitabil te lovesti de ei. Isi schimba brusc directia de mers si dau peste tine. Nu se uita pe unde merg iar cand ii calci se trezesc brusc la realitate. Te privesc incruntati! Sunt nevinovati si te intreaba din priviri de ce i-ai lovit. Uneori chiar iti vorbesc. E inutil sa le explici ca mersul lor e haotic si n-au nici cea mai elementara notiune de plasare in spatiu. Ca sa nu mai vorbesc de observarea si evitarea celor din jur, identificarea pericolelor sau optimizarea directiei de mers. Astfel ei se vor trezi singuri in mijlocul multimii ce merge in sens opus, se vor opri pe scara rulanta pe partea stanga sau vor dori sa coboare din mijlocul de transport in comun abia cand usile se inchid. Nu vi s-a intamplat niciodata cand uituci de genul asta au sarit ca arsi cand si-au dat seama ca trebuie sa coboare? Dar deja lumea incepuse sa urce. Iar ei se imping si te calca ca doar trebuie sa coboare.

Acestia sunt cei care merita o corectie daca nu fizica poate psihica si treziti la realitate. Asemenea lor sunt cei care se avanta pe trecerea de pietoni fara a casca ochii in stanga si apoi dreapta, ca doar soferii sunt supermani si vor opri indiferent ce s-ar intampla. Asta denota o lipsa de indemnare si de grija fata de propria viata. Sunt atat de superficiali incat refuza sa gandeasca fiecare eveniment in parte si au propria rutina automatizata. Zici ca-s roboti! Se inghesuie din instinct in tine chiar si atunci cand stai pe loc si e lesne de inteles ca nu poti inainta. Dar ei se inghesuie si nu au o imagine de ansamblu. Ei trebuie sa se inghesuie, sa mearga, sa-si continue rutina monotona. Nu le pasa ca drumul le este blocat, ei nu vad, stiu ca acolo e drumul si punct. Daca ai cunoscuti printre acesti oameni e de prisos sa-i saluti pe strada. Nu-ti vor raspunde si de multe ori nu te vad, desi se uita chiar la tine. Ma intreb, oare cati suntem ca ei? Cand cineva are nevoie de ajutor pe strada suntem in stare sa vedem, sa anticipam, sa ocolim pericolele? Sau mergem inainte ca niste roboti ignorand lucrurile ce ne inconjoara?