19 iunie 2017

Pareri despre concertul Kings of Leon si LP

*sau despre cum Arena Nationala nu e loc de concerte

Totul a inceput in minunata zi de 6 februarie 2017 cand am cumparat bilete la Kings of Leon in Bucuresti. Ulterior am aflat si de prezenta "LP" (ca bonus). In acel moment nu era nici atat de mediatizat si nici nu era anuntat ca fiind “Concertul Anului 2017” (intre noi fie vorba ratarea anului 2017). Kings of Leon, o formatie rock care venea pentru prima data in Romania. Intre timp biletele la concert se ieftineau pe zi ce trece (ulterior au aparut reduceri de 10%, 20% oferite prin diverse companii), iar pe ultima suta de metri s-au dat zeci de bilete Golden la concursuri sau invitatii gratuite prin diverse persoane (organizare prin excelenta romaneasca).

A venit si mult asteptata zi: concert Kings of Leon. Ajung la Arena Nationala pregatit sa intru la concert si sa ma bucur de spectacol. Caut poarta J. Surpriza! Nu era deschisa. Merg mai in fata, dar era intrarea pentru Golden. Intreb un paznic pe unde putem intra si raspunde ca pentru J se poate intra pe la M. Mergem la M, paznicul de acolo era derutat de ce sunt trimisi oamenii de la poarta J spre el. Intr-un final intreaba prin statie si ne directioneaza la poarta A. La poarta A ne-au lasat sa intram pe Arena Nationala. Dupa indelungi incercari ajungem in final la locurile noastre. Surpriza! Locurile erau foarte laterale, iar scena se vedea foarte prost.

Trecem peste toate aspectele neplacute mentionate anterior si incercam sa ne concentram asupra muzicii. Am venit sa ne bucuram de atmosfera si sa dam decibelii  cat mai tare. Surpriza! Cred ca gresisem locatia, pentru ca in loc de muzica, urechile mele au beneficiat de un minunat ecou si zgomot cat cuprinde!

15 iunie 2017

Liviu Dragnea si al sau guvern

Liviu Dragnea, inca lider al PSD, este tare indecis in privinta guvernului si a programului de guvernare.

Iata un istoric al spuselor lui Liviu Dragnea, de la investirea guvernului si pana acum.
3 ianuarie 2017: "Mi-am asumat si imi asum intreaga raspundere pentru echipa guvernamentala (...) o sa sprijin guvernul in totalitate, dar si daca guvernul va avea o problema, va fi si raspunderea mea. De asta nu fug"
Aparent Liviu Dragnea da bir cu fugitii si cere demisia ministrilor pentru ca asa vrea muschiul lui. Dar a uitat ca el insasi a girat guvernul si a zis ca va raspunde pentru faptele ministrilor. Aparent Liviu Dragnea n-are de gand sa raspunda pentru nimic. 
19 mai 2017: "Ma multumesc toate ministerele, si ca cetatean, si ca presedinte de partid, si ca presedinte al Camerei Deputatilor (...) Este posibil sa nu fie niciun fel de remaniere".
Uite ca s-a razgandit in mai putin de o luna si a cerut remanierea guvernului. E imposibil ca toate lucrurile sa mearga atat de groaznic in doar 25 de zile astfel incat Liviu Dragnea sa se panicheze in ultimul hal.
14 iunie 2017: "La acest moment am decis sa retragem sprijinul politic domnului Grindeanu".
Motivele invocate pentru demiterea guvernului sunt hilare. Nu s-a respectat programul de guvernare! Iar programul de guvernare il stie doar Dragnea. Logic, din moment ce nu sunt bani cum vrei sa maresti toate salariile si pensiile si toate cele? 

30 ianuarie 2017

Fara gratiere, fara amnistie!

protest amnistie gratiere Bucuresti

Am fost in strada, am fost la plimbare. Cu mine au mai fost inca 40.000 sau 50.000 de bucuresteni. Toti am iesit cu un singur scop: nu suntem de acord cu ordonantele de guvern ce prevad amnistia si gratierea. Nimic altceva!

Am fost platit? Nici macar! Am dat 5-6 lei din bugetul propriu pe cativa covrigi sa-mi tina de foame.

Ce s-a strigat in strada la protest? Diverse: "rusine, rusine sa va fie" sau "hotii... hotii... hotii" sau "DNA.. DNA... sa vina sa va ia".

Motto-ul serii a fost "Dragnea, nu uita, asteptam si cartea ta!!!".

Ce mi-a placut? "Romaniaaaaaa .... Trezeste-te!!!". O voce groasa s-a auzit din multime cand coloana era pe la Piata Natiunile Unite. Un barbat cu plamani adevarati. Ziceai ca merge la razboi. Intre cateva mii de protestatari, el s-a facut auzit de unul singur!

In rest, a fost un protest pasnic desi erau multi jandarmi in preajma. Si multe huiduieli adresate echipelor de filmare de la Antena 3 si Romania TV (fara vina, ei, ca oameni). Niste jeguri de televiziuni, in special cei din urma. 

Am vazut si multi copii alaturi de parintii lor. Culmea, acei copii chiar intelegeau pentru ce sunt acolo. Unii chiar strigau cate ceva!

Concluzia: Nu vrem amnistia si nici gratierea coruptilor (in regim de urgenta!) astfel incat parlamentarii sau membrii de partide sa profite de acestea. Si nici apropiatii lor. 

25 ianuarie 2017

Liviu Dragnea si penitenciarele

liviu dragnea, adamescu si penitenciarele

Am auzit ca Dragnea il deplange pe raposatul Dan Adamescu (de aici). Dragnea zice ca, saracul de el, a murit la inchisoare. Adevarul este ca Dan Adamescu a murit intr-o clinica/spital privat pentru ca cei de la inchisoare i-au dat voie sa plece, fiind grav bolnav.

Eu nu inteleg o chestie, cum se face ca toti miliardarii se duc dracului cand ajung la parnaie? Pana atunci ce mananca, ce beau? Brusc, cand ajung la inchisoare ii ajung toate bolile. Pana atunci au trait in puf?

Ati putea spune ca e rau, mor oamenii in inchisoare. Daca ne-am baza pe acest principiu ar insemna ca nimeni n-ar mai iesi viu din inchisoare. Dar nu e deloc asa!

Atunci cum e? Cum e sa toci milioane de euro, sa te desfeti in lux toata viata, sampanie, caviar, excursii, sa invarti intr-o zi atatia bani cat vad unii intr-o viata? Iar apoi o termini brusc in inchisoare. Ca sa fiu cinic as zice ca si-au trait viata la maxim.

Ce vreau sa zic de fapt, la banii lor sunt si dobitoci ca n-au bagat macar o zecime din veniturile lor in propria sanatate. Esti bolnav? Baga nene o mie de euro lunar si trateaza-te din timp.

09 ianuarie 2017

Primul Iphone de la Apple

primul Iphone de la Apple
Acum 10 ani, in ianuarie 2007 se lansa oficial primul telefon Apple Iphone. Nu avea cine stie ce specificatii (comparand cu modelele actuale) dar la aceea vreme era ceva nemaivazut. Avea touchscreen dar fara stylus, lucru care deranja foarte multi utilizatori. Cum adica sa dai cu degetul pe ecran?! Displayul enorm din sticla "Gorilla Glass" parea o gluma extrem de proasta. Sigur se sparge, n-are viata lunga, mai ales ca telefonul era foarte subtire! Avea doar 11.6 mm grosime, aproape la jumatate din ce era la moda pe atunci: 21 mm la Nokia N95 sau 22 mm la Sony Ericsson K800! Lipsea 3G-ul iar camera foto (doar 2 MP) era mult sub ce avea concurenta, Nokia sau Sony Ericsson (acestea erau la moda atunci).


Ce s-a intamplat din 2007 si pana astazi:
  • Toate telefoanele inteligente au trecut pe modelul touchscreen (multi-touch) lansat de Apple. Fara stylus!
  • Gorrila Glass a devenit punct de referinta in displayul telefoanelor.
  • Cel mai subtire smartphone are acum aproximativ jumatate din dimensiunile pe care le avea primul Iphone. 
  • Camerele foto din dotarea telefoanelor au depasit aparatele foto clasice. Iphone a fost mereu in topul camerelor foto!
  • A inceput lupta procesoarelor mobile: dual-core, quad-core, octa-core, etc. Telefoanele au devenit mai puternice decat unele PC-uri.
  • Compania finlandeza Nokia nu mai exista pe piata smartphone-urlor. Brandul Nokia s-a relansat totusi anul acesta, dar sub o alta companie: HMD Global. 
  • Sony s-a despartit de Ericsson.

Am cautat pe site-ul gsmarena.com cateva comentarii referitoare la primul Apple Iphone din istorie. Publicate in primele zile ale lui ianuarie 2007, comentariile sunt foarte interesante, unele amuzante si cateva pertinente. Asta pentru ca le citim acum, in anul 2017, dupa zece ani in care Iphone a scris istorie. De atunci telefoanele n-au mai fost la fel.

Barbierul din Sevilla, la Opera Nationala Bucuresti

Barbierul din Sevilla, Opera Nationala

Am fost recent la Opera Nationala. Am urmarit o reprezentatie moderna a piesei Barbierul din Sevilla. Superb! Orchestra a cantat exceptional condusa de un dirijor italian iar cantaretii au incantat audienta cu ariile fredonate. Dar mai mult de atat au impresionat prin jocul de scena atipic si ipostazele comice in care s-au aflat. 

Dupa cum spuneam mai sus, este vorba de o reprezentatie moderna a celebrei opere "Barbierul din Sevilla", de Gioachino Rossini, libretul Cesare Sterbini, avand premiera in 1816, la Roma. 

Am descoperit cateva obiecte inedite in recuzita, gen televizor LED pe care rula un meci al Stelei Bucuresti, motocicleta, combina frigorifica sau combinezoanele soldatilor ce au navalit in scena printre spectatorii din sala. Ce sa zic, un decor modern adaptat la nevoile din zilele noastre.

Cat despre cantarete (mezzosoprane cred), doua dintre ele se bronzau la un moment dat la ceea ce parea a fi un solar improvizat pe cea mai inalta pozitie a decorului. Erau imbracate foarte sumar, doar in costume de baie, savurand cu pofta cate un coctail sau o doza de Coca-Cola! Un lucru atipic pentru un spectacol la Opera Nationala din Bucuresti. Insa atitudinea lor nonconformista nu a deranjat deloc publicul prezent. Ba din contra, atmosfera era incinsa, la figurat. Dar si la propriu, sala fiind plina pana la refuz.

De altfel am vazut ca se promovau masiv bauturile Coca-cola plus berea Ursus. Erau la loc vizibil, in frigider. Era deschis din cinci in cinci minute. Era doar o reclama mascata sau asa era piesa?! Repet, in sala era foarte cald.

28 decembrie 2016

PSD incearca o lovitura de stat?


Liviu Dragnea si al sau partid, PSD, impreuna cu Calin Popescu Tariceanu si ALDE incearca o lovitura de stat prin suspendarea presedintelui Klaus Iohannis. Constitutia Romaniei este terfelita la maxim prin vointa PSD-ului care o interpreteaza cum vor ei. In frunte cu Liviu Dragnea! Presedintele nu era obligat de Constitutie sa o accepte/propuna pe Sevil Shhaideh premier al Romaniei. Altfel, de ce ar exista "situatia" cu doua propuneri de premier din partea Presedintelui sa fie respinse de Parlament?! Nici pe departe nu poate fi vorba de incalcarea Constitutiei de catre Presedinte.

 "In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa."

Pentru asta poate fi suspendat Klaus Iohannis. Doar ca asta n-a facut nimic, nici bine, nici rau. Dar nu a incalcat niciodata Constitutia. Cat despre o fapta "grava", nici nu poate fi vorba.

Dar PSD-ul va incalca flagrant Constitutia daca incearca suspendarea Presedintelui Romaniei fara motive temeinice. Nu poti sa-ti bati joc de legile si Constitutia unei tari asa cum vrea muschiul tau. Adica muschiul lui Liviu Dragnea. Nu exista loc de interpretare la acest nivel, pur si simplu calci pe ea de democratie si iti bati joc de toate legile pentru simplul motiv ca asa vrei tu. Dragnea are impresia ca pe el l-au ales romani. Fals! O parte dintre romani au ales PSD, nu Liviu Dragnea!

Nu poti sa calci in picioare Constitutia Romaniei si apoi sa faci tu regulile jocului, pe motiv ca le faci mai bine. Asta se numeste DICTATURA sau TOTALITARISM (search google aici).

27 decembrie 2016

Pliante distribuite aiurea

impartire pliante

Zi de zi, in drumul catre serviciu, sunt asaltat de persoane ce impart pliante. Fie ca prezinta o oferta, mega-promotie sau chestii politice, efectul este acelasi. Nu iau niciun pliant! Si stiti de ce? Pentru ca sunt agasat cu distributia de pliante. Sunt doua sau trei persoane care blocheaza efectiv calea de mers si intind mana de parca ar cersi. Si nu primesti un pliant ci mai multe. Ce sa fac cu ele?

Inteleg ca exista si meseria de distribuitor de pliante, dar nu asa haotic.

Cei care le produc nu-si dau seama ca pliantele se dau aiurea si nu-si ating scopul? De ce le mai dai? De ce fortezi oamenii aceia sa scape efectiv de pliante in loc sa le distribuie in mod util. Faptul ca impart/arunca mai multe pliante nu inseamna ca este si eficient.

Intr-o zi am primit 4 pliante la un magazin online care nu vinde nimic (a se vedea poza, blurata prin locurile esentiale). Niste chinezarii scumpe pe care le poti achizitiona de pe aliexpress.com la pret de 10 ori mai mic. De ce crezi ca oamenii ar fi interesati de magazinul tau incat arunci pur si simplu cu pliante?